STIL Diamonds a prins contur după ce două branduri româneşti cu greutate au fuzionat, este vorba despre STIL şi Exquisite Diamonds. Punând laolaltă tradiţia și experiența de 30 de ani a Bijuteriei STIL şi viziunea creativă şi rafinamentul Exquisite Diamonds, a rezultat o companie care a preluat şi care duce mai departe tot ce e mai bun din cele două lumi.
La intersecţia dintre tradiţie, istorie, artizanat, creativitate şi lux, a apărut STIL Diamonds, un retailer şi producător de bijuterii care vine să dezvăluie românilor şi clienţilor de pretutindeni piese atemporale, dar totuşi contemporane, elegante, însă uşor de purtat şi, nu în ultimul rând, simple prin complexitatea lor.
Artiştii-bijuteri ai STIL Diamonds gândesc și creionează în detaliu fiecare piesă, fie că este vorba de un inel de logodnă de tip solitaire, cu un diamant princess cut, fie de o brăţară tennis, ale cărei pietre preţioase sunt inspirate din nuanțele curcubeului după furtună, fie de o pereche de cercei sofisticați încrustați cu pietre prețioase, cu design exclusivist. Totul este posibil când vine vorba de bijuteriile STIL Diamonds, mai ales că imaginaţia creatorilor fiecărei piese nu are graniţe.
Atelierul STIL îmbină metodele tradiţionale de realizare a bijuteriilor din aur cu proceduri ce implică folosirea unor utilaje de ultimă generaţie. Acestea ajută la obţinerea unor finisaje premium într-un timp scurt, atenţia şi eforturile specialiştilor concentrându-se astfel pe zona de creaţie şi inovaţie.
Colecţiile de bijuterii Exquisite completează prin preţiozitate şi unicitate povestea STIL Diamonds, reprezentând evoluţia şi cadrul de inovare a brandului de bijuterii: pietre preţioase naturale provenite din toate colţurile lumii, design unic şi creaţii realizate manual, în cadrul atelierului propriu, din Râmnicu Vâlcea.
Din 2017, compania a primit titlul de Furnizor Oficial al Casei Regale a României, oferit de către Alteţa Sa Regală Principesa Margareta. Aceasta este încă o dovadă că STIL Diamonds reprezintă o incursiune într-un univers magic, definit de culori şi sclipiri intense.
- Website: https://www.stildiamonds.ro/
- Facebook: https://www.facebook.com/stil.diamonds
- Email: contact@stildiamonds.ro
- Telefon: 0772025054